Autor: Jane Austen
Data publicarii: 1803
Genuri: Clasice
Descrierea cărții «Manastirea Northanger» de Jane Austen
Mănăstirea Northanger, primul roman încheiat al autoarei – la vârsta de doar optsprezece ani –, o prezintă pe cea dintâi eroină din galeria tinerelor austeniene care, în urma întâmplărilor prin care trec, ajung să se înțeleagă pe sine și să se maturizeze. Acțiunea romanului începe la Bath, oraș legat pentru totdeauna și de povestea de viață a scriitoarei. Catherine Morland, surprinzătoarea protagonistă a Mănăstirii Northanger, fiica abia ieșită din copilărie a unui preot, este atât de pasionată de romanele gotice, încât, pentru ea, lumea reală ajunge să se întrepătrundă cu aceea a imaginației. Însă relațiile pe care le leagă atât la Bath, unde este adusă de către protectorii ei, soții Allen, pentru a se bucura de câteva săptămâni de baluri, spectacole de teatru și alte activități sociale, cât și la Northanger îi vor schimba perspectiva naivă pe care o are asupra vieții într-una mai înțeleaptă. Vicleana Isabella Thorpe și fratele ei – John, Henry Tilney, preot și el, și sora lui, Eleanor, dar și tatăl acestora, tiranicul general Tilney, contribuie cu toții la transformarea lui Catherine dintr-o copilă visătoare și simplă într-o tânără femeie capabilă de prietenie adevărată, îndrăgostită, onestă și cu valori morale puternice.
Citiți online cartea «Manastirea Northanger» de Jane Austen
Descarcă gratis cartea «Manastirea Northanger» de Jane Austen
În biblioteca noastră online, Electronice-Cărți.com, veți descoperi o colecție variată de lucrări din diverse genuri, scrise de autori români și străini renumiți. Fie că este vorba de scriitori contemporani sau de clasici care au lăsat o amprentă durabilă în istoria literaturii, la noi veți găsi titluri pentru toate gusturile.
În secțiunea dedicată cărților despre prizonieri, puteți descărca sau citi online întreaga carte «Manastirea Northanger» de Jane Austen complet gratuit, fără necesitatea înregistrării sau trimiterii de SMS-uri. Vă oferim flexibilitatea de a alege formatul care se potrivește cel mai bine dispozitivului dumneavoastră – fie că este vorba de fb2, txt, rtf, epub, mobi sau pdf – pentru a putea citi pe un eBook reader, telefon Android, iPhone, PC sau iPad.
Înainte de a începe lectura sau descărcarea versiunii complete a cărții, vă invităm să parcurgeți recenziile și adnotările disponibile, precum și opiniile altor cititori care au evaluat deja această lucrare. Punem un accent deosebit pe citatele selectate din carte – acestea sunt pasaje care vă vor ajuta să înțelegeți mai profund esența poveștii, să descoperiți personalitățile personajelor și să vă conectați cu ideea principală a narativului.