Autor: Stephen King
Data publicarii: 2014
Genuri: Detective si Mister
Descrierea cărții «Mr. Mercedes» de Stephen King
STEPHEN EDWIN KING s-a născut în Portland, Maine, în 1947, al doilea fiu al lui Donald şi Nellie Ruth Pillsbury King. Când avea doi ani, tatăl său şi-a abandonat familia, iar micul Stephen a avut o copilărie grea, marcată de repetate mutări dintr-un oraş în altul. A îndrăgit matineele anilor ’50, unde se proiectau mai ales filme de groază şi SF, iar în 1960 l-a descoperit pe H.P. Lovecraft, care a avut o influenţă decisivă asupra lui – s-a apucat să aştearnă poveşti la o maşină de scris căreia îi lipsea tasta „N”, pe care o vom întâlni mai târziu în Misery. Între 1962 şi 1966 a frecventat Liceul Lisbon Falls, iar între 1966 şi 1970 a urmat cursurile Universităţii Maine din Orono. În această perioadă a lucrat la biblioteca facultăţii şi a publicat primele sale povestiri în revista Maine Campus, unde a ţinut şi o rubrică permanentă. În iunie 1970 a obţinut licenţa în literatură, un certificat de profesor de liceu şi o diplomă pentru elocuţiune şi artă dramatică.
În 1971 s-a căsătorit cu Tabitha Jane Spruce, viitoarea scriitoare şi poetă T. King, şi împreună au trei copii. O vreme a trăit într-o rulotă şi a lucrat într-o spălătorie industrială, apoi a devenit profesor de engleză la Hampden Academy, Maine. O viaţă grea, plină de lipsuri, care-l va duce la alcoolism. A început să scrie Carrie, dar, fiindcă romanul nu avansa deloc, l-a aruncat la gunoi. Tabitha însă, care nu se îndoia de talentul lui, a recuperat manuscrisul şi l-a convins să-l ducă la bun sfârşit. În 1973 declicul s-a produs: concernul editorial Doubleday a acceptat spre publicare Carrie, iar New American Library a cumpărat drepturile ediţiei de buzunar cu suma record de 400.000 de dolari. În 1975 familia sa şi-a cumpărat prima casă la Bridgton, Maine, iar Stephen King a publicat Salem’s Lot. De acum înainte îşi va consacra viaţa exclusiv creaţiei literare şi, într-o mai mică măsură, producţiei cinematografice. Aproape toate romanele — 4 — lui au fost ecranizate şi King acordă permisiunea studenţilor la regie să adapteze povestirile sale pentru suma simbolică de un dolar. Autor a peste patruzeci de romane şi două sute de povestiri, a doborât toate recordurile de vânzări şi a primit numeroase premii, printre care şi prestigioasa Medalie pentru Contribuţii Deosebite în Domeniul Literaturii Americane oferită de National Book Foundation. În 2010 venitul său anual a fost estimat la peste 40 de milioane de dolari.
Citiți online cartea «Mr. Mercedes» de Stephen King
Descarcă gratis cartea «Mr. Mercedes» de Stephen King
În biblioteca noastră online, Electronice-Cărți.com, veți descoperi o colecție variată de lucrări din diverse genuri, scrise de autori români și străini renumiți. Fie că este vorba de scriitori contemporani sau de clasici care au lăsat o amprentă durabilă în istoria literaturii, la noi veți găsi titluri pentru toate gusturile.
În secțiunea dedicată cărților despre prizonieri, puteți descărca sau citi online întreaga carte «Mr. Mercedes» de Stephen King complet gratuit, fără necesitatea înregistrării sau trimiterii de SMS-uri. Vă oferim flexibilitatea de a alege formatul care se potrivește cel mai bine dispozitivului dumneavoastră – fie că este vorba de fb2, txt, rtf, epub, mobi sau pdf – pentru a putea citi pe un eBook reader, telefon Android, iPhone, PC sau iPad.
Înainte de a începe lectura sau descărcarea versiunii complete a cărții, vă invităm să parcurgeți recenziile și adnotările disponibile, precum și opiniile altor cititori care au evaluat deja această lucrare. Punem un accent deosebit pe citatele selectate din carte – acestea sunt pasaje care vă vor ajuta să înțelegeți mai profund esența poveștii, să descoperiți personalitățile personajelor și să vă conectați cu ideea principală a narativului.