Autor: Jacques Salome
Data publicarii: 2014
Genuri: Comunicare
Descrierea cărții «Curajul de a fi tu insuti» de Jacques Salome
JACQUES SALOME este psihosociolog, formator, scriitor şi poet. Şi-a
obţinut licenţa în psihiatrie socială la Ecole pratique des Hautes Etudes en
Sciences Sociales (Paris). Este fondatorul Centrului de formare în relaţii
mterumane „Le Regard fertile” de la Roussillon-en-Provence, unde predă bună
parte dintre cursurile de formare. A predat timp de 15 ani la Universite de
Lille III.
Jacques Salome doreşte să transforme comunicarea într-o materie de
sine stătătoare ce se predă în şcoli şi crede în respon-sabilizarea individului în
vederea creării unor relaţii sănătoase, printr-o comunicare activă.
Şi-a început cariera în domeniul relaţiilor interumane pornind de la
cercetările şi lucrările ce aparţin curentului psihologic umanist, reprezentat
de Cari Rogers. La începuturile carierei sale, s-a folosit de psihanaliză,
mergînd pe direcţia propusă de Milton Enckson, pentru care inconştientul
este un rezervor de resurse, şi nu o componentă întunecată a psihicului, în
primele sale cursuri de formare, Jacques Salome a folosit tehnici corporale
cum ar fi Rebirth, bioenergia sau mijloacele de expresie scenică, precum
psihodrama.
După aceste numeroase experienţe, ajunge la o metodă personală. El
creează un sistem teoretico-practic, dezvoltînd concepte şi instrumente
proprii. Astfel ia naştere metoda ESPERE (Energie Specifică Pentru o Ecologie
Relaţională Esenţială). Scopul demersurilor sale pedagogice şi educative nu
este acela de a da sfaturi, ci de a stimula reflecţia personală şi maturizarea, de
a declanşa trezirea conştiinţei şi luarea de poziţie faţă de sine şi faţă de ceilalţi.
Punctul de plecare este exprimarea personală. A format pînă în prezent peste
40000 de asistenţi sociali, medici, psihologi şi consultanţi. A ţinut conferinţe
şi cursuri de formare şi are discipoli (moderatori în metoda ESPERE şi formatori
de moderatori) în Franţa, Belgia, Quebec, Elveţia, Insulele Reunion.
Este autor a peste 30 de cărţi, coautor al unor lucrări de referinţă despre
comunicare şi cuplu, teoretician în cadrul Asociaţiei pentru Comunicare
Relaţională prin Ascultare Activă. Cărţile sale au fost traduse în 27 de limbi,
inclusiv în limba română (Vorbeşte-mi, am atîtea să-ţi spun, Dacă m-as asculta,
m-as înţelege, apărute la editura Curtea Veche).
Prefaţă
Dacă omul este o trestie gînditoare, conform dictonului consacrat, omenirea
este pe cale să devină o reţea gînditoare, iar acest proces ne obligă mai mult ca
niciodată să reflectăm la buna funcţionare a sistemului pe care se bazează: comunicarea.
La fel cum există sisteme precum cel circulator, respirator sau nervos care
asigură buna funcţionare a vieţii interne a organismului uman, tot astfel ne putem
imagina existenţa unui sistem însăărcinat cu buna funcţionare a acestui corp
colectiv care este într-o oarecare măsură organismul exterior al omului integrat în
societate — un sistem constituit din legi care, în măsura în care sînt cunoscute şi
2
aplicate, asigură echilibrul grupului si, prin extensie, al speciei sau, dimpotrivă, îl
destabilizează. Acest sistem este comunicarea.
Societatea este constituită din legături de schimb şi din ritualurile care le
guvernează. Cunoaşterea acestora face obiectul de studiu al psihosociologiei şi
tocmai de aceea Jacques Salome, care şi-a cîştigat o bine meritată reputaţie în acest
domeniu, ne poate ajuta să-1 înţelegem, oferindu-ne preţioasa sa contribuţie. Dar
orice formă de cunoaştere a omului este si un permanent omagiu adus frumuseţii,
iar Jacques Salome are darul de a se lăsa cuprins de această „stare poetică” care
face din opera sa creaţia unui artist vizionar.
Formator în relaţiile interumane, el este pentru epoca noastră un „profet
social” ale cărui scrieri inspirate încearcă să ne dezvăluie mecanismele vieţii omului
pentru care comunicarea este o necesitate. De la un asemenea iniţiator în universul
relaţional aşteptăm să elaboreze o teorie şi o metodologie asupra comunicării
conştiente la care ar trebui să recurgem pentru a pregăti să trăim mai bine, întru
încununarea reţelei gînditoare.
Proiect comun întregii specii, reţea ţesută din informaţii, din fiinţe umane
care stabilesc legături între ele, este de o importanţă primordială să punem şi să
consolidăm bazele acestei ştiinţe, a se citi ale acestei arte care este comunicarea, la
în-demîna tuturor, pe scurt, să enunţăm un ansamblu de reguli menite să „traseze
autostrăzile drepte ale informaţiei”…
Cum omul prin natura sa nu este menit singurătăţii, ci vieţii în grup, el s-a
confruntat încă de la început cu necesitatea de a crea, în acest vîrtej al diferenţelor,
structuri si reguli care să respecte drepturile fiecăruia. Jacques Salome ne iniţiază în
descoperirea acestor reguli si legi făcîndu-ne martorii propriei sale dezvoltări si
confidenţii experienţelor sale.
Dincolo de aceasta, avem în faţă mai mult decît o teorie, o metodologie
practică, o disciplină a transformării care, pentru a comunica în mod conştient,
pare să ceară tuturor vigilenţă şi hotărîre.
Buddhismul ne-a învăţat, prin practica Vipassana de exemplu, cum să
evoluăm transformînd respiraţia într-un act conştient; Jacques Salome ne propune
o disciplină oarecum identică, transformînd sistemul de comunicare de la nivelul
angrenajului social într-un demers conştient.
Fără îndoială că avem de-a face cu o întîlnire pe prim rang, pe care, la
începutul celui de-al treilea mileniu, ar fi bine să nu o ratăm, si pe care editura
Relie avea datoria de a o expune. Ce alt ambasador mai bun ar fi putut găsi
pentru deschiderea acestei noi colecţii menite să difuzeze valorile conştiinţei în
toate domeniile de activitate şi de reflecţie a omului social, decît cel care şi-a
consacrat viaţa răspîndirii acestor valori şi care a ştiut să emoţioneze atîţia si atîţia
oameni aflaţi în căutări.
În această eră de tranziţie, trebuie să înţelegem sau să re-înţelegem „apelul
lansat prin mii de santinele”; aici este cel al unui „însoţitor al marilor treceri” şi
dacă este vorba despre curajul de a fi tu însuţi, este vorba şi despre demnitatea,
mai subtil transmisă, de a fi celălalt din sine. Pentru cei care uneori caută prea
departe drumul spre caritate, această invitaţie la comunicarea conştientă poate
foarte bine să deschidă drumul „noilor comunicatori”.
Citiți online cartea «Curajul de a fi tu insuti» de Jacques Salome
Descarcă gratis cartea «Curajul de a fi tu insuti» de Jacques Salome
În biblioteca noastră online, Electronice-Cărți.com, veți descoperi o colecție variată de lucrări din diverse genuri, scrise de autori români și străini renumiți. Fie că este vorba de scriitori contemporani sau de clasici care au lăsat o amprentă durabilă în istoria literaturii, la noi veți găsi titluri pentru toate gusturile.
În secțiunea dedicată cărților despre prizonieri, puteți descărca sau citi online întreaga carte «Curajul de a fi tu insuti» de Jacques Salome complet gratuit, fără necesitatea înregistrării sau trimiterii de SMS-uri. Vă oferim flexibilitatea de a alege formatul care se potrivește cel mai bine dispozitivului dumneavoastră – fie că este vorba de fb2, txt, rtf, epub, mobi sau pdf – pentru a putea citi pe un eBook reader, telefon Android, iPhone, PC sau iPad.
Înainte de a începe lectura sau descărcarea versiunii complete a cărții, vă invităm să parcurgeți recenziile și adnotările disponibile, precum și opiniile altor cititori care au evaluat deja această lucrare. Punem un accent deosebit pe citatele selectate din carte – acestea sunt pasaje care vă vor ajuta să înțelegeți mai profund esența poveștii, să descoperiți personalitățile personajelor și să vă conectați cu ideea principală a narativului.